Durata concediilor medicale – Noi prevederi

28/05/2020by Bara Felix0
CoverCFBara.png

Conform art.20 din Norma de aplicare a OUG nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, durata cumulata a concediilor medicale acordate de medicul de familie pentru un asigurat pentru incapacitate temporara de munca nu poate depasi 30 de zile calendaristice in ultimul an, socotite de la prima zi de imbolnavire, indiferent de cauza acesteia.

Dupa totalizarea a 30 de zile calendaristice acordate de medicul de familie, eliberarea certificatelor de concediu medical se va face numai de catre medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital, in caz de internare, cu incadrarea in duratele maxime prevazute de lege.

Precizam ca vechea reglementare prevedea ca durata mentionata mai sus nu cuprinde si zilele de concediu medical care se acorda pentru urgente medico-chirurgicale sau in cazul prelungirii pe baza scrisorii medicale a medicului curant din spital.

Ordinul nr.872/543/2020 adauga faptul ca durata cumulata prevazuta mai sus nu cuprinde si zilele de prelungire a concediului medical pentru consultatiile medicale la distanta acordate in perioada starii de urgenta si nici pe cele reprezentand prelungirea concediilor pentru pacientii cu Covid-19.

De asemenea, nu cuprinde zilele de concediu acordate pentru perioada cuprinsa intre data de 15 mai 2020 si data de 30 iunie 2020, daca, dupa expirarea concediului medical acordat la iesirea din spital, pentru alte situatii decat cele de imbolnavire cu virusul Covid-19, starea sanatatii pacientului nu permite reluarea activitatii, caz in care medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical pentru aceeasi afectiune, cu incadrarea in duratele maxime prevazute de lege.

Conform alin.(1) de la art.782 (nou introdus, prin Ordinul 872/2020), certificatele de concediu medical eliberate incepand cu data de 15 mai 2020 se pot transmite de catre medicii curanti catre persoanele asigurate si prin mijloace electronice de transmitere la distanta.

Pentru eliberarea certificatelor de concediu medical mentionate mai sus, adeverinta eliberata de platitorii de indemnizatii de asigurari de sanatate se poate elibera si prin mijloace electronice de transmitere la distanta.

Certificatele de concediu medical prevazute la art.782 alin.(1), acordate de medici, altii decat medicii de familie, se depun la platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, fara viza medicului de familie.

Certificatele de concediu medical se pot transmite de catre persoanele beneficiare catre platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate (angajator/casa de asigurari de sanatate) si prin mijloace electronice de transmitere la distanta.

 

Grupul P&R


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *