Inregistrarea in scopuri de TVA

25/06/2020by Bara Felix0
CoverCFBara.png

Inregistrarea in scopuri de TVA a societatilor cu sediul activitatii economice in Romania se poate face inainte de inceperea activitatii economice sau dupa inceperea activitatii economice, fie prin optiune, fie urmare a depasirii plafonului de TVA.

Conform art.316, alin.(1), lit.a) din Codului Fiscal, societatile comerciale solicita inregistrarea in scopuri de TVA inainte de inceperea activitatii economice:

  • daca declara ca urmeaza sa realizeze o cifra de afaceri care atinge sau depaseste plafonul de scutire de 300.000 lei;
  • daca declara ca urmeaza sa realizeze o cifra de afaceri inferioara plafonului de scutire de 300.000 lei, dar opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxa.

Precizare: suma de 300.000 lei reprezinta cifra de afaceri care constituie plafonul pentru aplicarea regimului special de scutire pentru intreprinderi mici si este definita la art. 310 alin. (2) din Codul fiscal si in normele metodologice date in aplicarea acestui articol.

Mentionam ca in aceste situatii, societatile depun la organul fiscal, in aceeasi zi cu depunerea la Oficiul Registrului Comertului a cererii de inmatriculare in registrul comertului, cererea de inregistrare in scopuri de TVA (formular 098).

Modelul formularul 098 a fost publicat in Ordinul ANAF nr.631/2016 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare de inregistrare/anulare a inregistrarii in scopuri de taxa pe valoarea adaugata, din data de 19 februarie 2016.

Cererea se depune de catre solicitant, in calitate de reprezentant legal al societatii pentru care se solicita inregistrarea in scopuri de TVA, de catre un asociat al acesteia sau alta persoana imputernicita, potrivit legii, la registratura organului fiscal competent ori la posta prin scrisoare recomandata.

Inregistrarea in scopuri de TVA, prin optiune, dupa inceperea activitatii economice:

Conform art.316 alin.(1) lit.c) din Codul fiscal, societatile comerciale pot solicita inregistrarea in scopuri de TVA dupa inceperea activitatii economice daca cifra de afaceri realizata in cursul unui an calendaristic este inferioara plafonului de scutire de 300.000 lei, dar opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxa.

Conform Ordinului ANAF nr.3725 (MO nr.1027/27.12.2017), societatile depun la organele fiscale competente declaratia de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridic (formular 010).

Declaratia se depune, direct (prin reprezentant legal) sau prin imputernicit, la registratura organului fiscal competent ori la posta prin scrisoare recomandata.

Ulterior depunerii solicitarilor de inregistrare in scopuri de TVA de catre societati, (formularul 098 sau, dupa caz, formularul 010 – potrivit celor mentionate mai sus), organul fiscal va emite Decizia privind inregistrarea in scopuri de TVA, iar inregistrarea se considera valabila incepand cu data comunicarii acestei Decizii.

PR Alfa


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *