Ucenicia la locul de munca-Modificari si completari

11/07/2019by Bara Felix1
CoverCFBara.png

In Monitorul Oficial cu numarul 531 din data de 28 iunie 2019 s-a publicat HOTARAREA nr.423 din 28 iunie 2019 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, aprobate prin Hotararea Guvernului nr 855/2013.

Planificarea orara a pregatirii teoretice si practice a ucenicilor se stabileste de comun acord intre angajator si furnizorul de formare profesionala, in functie de programul de lucru al angajatorului, cu respectarea particularitatilor specifice ale ucenicilor si a reglementarilor legale referitoare la sanatatea si securitatea muncii.

Prin sintagma «durata necesara pregatirii teoretice si practice prin ucenicie la locul de munca», prevazuta la art. 6 alin. (5) lit. e) din lege, se intelege durata minima a programului de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca, exprimata in ore pentru pregatirea teoretica si practica, pe niveluri de calificare, respectiv:

  • 180 de ore pentru nivelul 1 de calificare;
  • 360 de ore pentru nivelul 2 de calificare;
  • 720 de ore pentru nivelul 3 de calificare;
  • 080 de ore pentru nivelul 4 de calificare.

Formarea profesionala prin ucenicie la locul de munca se organizeaza pe durata contractului de ucenicie, dupa incheierea perioadei de proba, potrivit planificarii prevazute la art. 10 alin. (3).

Prin «motive imputabile ucenicului», in sensul art. 20 alin. (1) si (2), lit. f), se intelege:

– incetarea raportului de munca in temeiul art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

-incetarea raportului de munca prin demisie, conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Femeile aflate in situatia prevazuta la art. 7 alin. (3) din lege au toate drepturile si obligatiile prevazute de dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 25/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

In cazul in care contractul de ucenicie nu inceteaza de drept in perioada suspendarii, prin acordul partilor, contractul de ucenicie poate fi prelungit conform art. 82 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea finalizarii programului de formare profesionala.

In cazul in care in perioada suspendarii, contractul de ucenicie inceteaza respectand prevederile art. 49 privind sistemul alin. (5) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, furnizorul de formare profesionala elibereaza o adeverinta din care sa reiasa numarul orelor de pregatire teoretica si practica efectuate de ucenic in cadrul programului de ucenicie.

Pe baza adeverintei prevazute la alin. (3), persoana care a avut calitatea de ucenic se poate inregistra la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca, unde i se asigura servicii specializate, conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru valorificarea orelor de pregatire teoretica si practica efectuate.

Perioada de proba, prevazuta la art. 9 alin. (2) din lege, este inclusa in durata pentru care se incheie contractul de ucenicie.

Persoana selectata in vederea angajarii ca ucenic este informata de angajator cu privire la durata perioadei de proba.

Contractul de prestari servicii de formare profesionala, prevazut la alin. (1), se incheie dupa finalizarea perioadei de proba.

Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurarilor pentru somaj, prevazute la art. 16 alin. (2) din lege, angajatorul incheie cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, in termen de 60 de zile lucratoare de la data expirarii perioadei de proba cuprinse in contractul de ucenicie, o conventie conform modelului prevazut in anexa nr. 5.

 


One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *